Text publicat în Gazeta SF – Nr.48/Martie 2015

La capătul curcubeului te aștepți să găsești, ce?… Vernor Vinge oferă în romanul cu acest titlu o soluție oarecum încâlcită. După ce te rătăcești puțin prin ițele narative ale acestuia, ai putea spune că acolo găsești dragostea pierdută.

Bine… nu vă alarmați… nu despre asta e vorba în roman… și nici despre “mitul” cu care este el promovat, respectiv acela că ar fi vorba, în el de “preludiul unei singularități tehnologice”. Cea din urmă etichetă fiind de fapt momeala care m-a făcut să vreau să-l citesc… și mai apoi dezamăgirea mea personală.

Acțiunea romanului are loc undeva în 2025, deci peste vreo 10 ani de acum în colo și după 18 ani de când acesta a fost publicat.Prognosticurile lui Vernor Vinge privind evoluția tehnologică a umanității sunt un foarte bun exercițiu de cum imaginația devine treptat-treptat realitate, însă dată fiind perioada mică de timp, nici nu avea cum s-o dea în bară, decât poate dacă autorul era vreun pafarist… Dar nu, din contră Vernor Vinge este un pedagog foarte bun… și a reușit să scoată o carte de mai multe ori premiată (premiul Hugo pentru cel mai bun roman, premiul Locus pentru cel mai bun roman Science-Fiction), pentru că a scris despre ceea ce știe el mai bine, lucru care se poate de altfel observa peste tot în carte: mediul universitar, foști profesori, decani, studenți; apoi lumi virtuale, realitatea augmentată, boți și roboți, certificări, sisteme de comunicare și manipulare… ce mai în colo și-ncoace într-o singură propoziție: romanul prezintă realitatea imaginată de un profesor de informatică.

Fără a dezvălui foarte mult din firul narațiunii… subiectul și acțiunea superîncâlcită, se învârte, în opinia mea, în jurul lui Robert Gu – un bătrân poet vindecat de Alzheimer. Grație inovațiilor tehnologice din medicină, acestuia i se acordă șansa la normalitate (actul în sine nu e departe de un Lazăr trezit din morți, versiunea modernă). Drama personajului principal constă în compromisul pe care acesta este obligat să-l facă. În schimbul unei vieți sănătoase (normale), intens asistată tehnologic, dar… mediocră, Gu își pierde talentul poetic care îl adusese pe culmile faimei înainte ca boala să debuteze și care avea ca sursă personalitatea sa răutăcioasă și oarecum problematică pentru cei din jur… Pe scurt… individul era un nesuferit… dar încet-încet se schimbă pe parcursul cărții.

Pe lângă povestea lui Gu și a familiei sale… autorul atinge subiecte interesante precum digitalizarea tuturor cărților și rezolvarea unor probleme sau găsirea răspunsurilor multor întrebări prin compactarea informației într-un tot unitar (o baza de date), lupta privind beneficiile economice ale unui asemenea proces, manipularea în masă, descoperirile științifice din medicină, structura geopolitică a viitorului, simplificarea și complicarea vieții deopotrivă.

În ciuda subiectului greu digerabil pentru persoanele atehnice, La capătul curcubeului este un roman ușor de parcurs. O dovadă în plus că autorul este un bun pedagog este aceea că reușește să facă accesibile noțiunile tehnice care la o primă vedere par abstracte și de neînțeles fără o cunoaștere temeinică în aria informaticii.

Datorită accentului pus pe tehnologizare, am întâlnit persoane care consideră acest roman ca fiind un cyberpunk. Eu aș zice că e prea mult spus cyberpunk căci o parte din tehnologia prezentată nu exista în momentul publicării romanului, însă în zilele noastre ea e accesibilă (vezi Google Glass ca precursor al lentilelor de contact multifuncționale prezentate în carte). În ceea ce privește povestea, senzația generală pe care mi-a oferit-o acest roman este aceea a unui film de acțiune (în care oameni simpli fac lucruri extraordinare, mai ales în lumea virtuală; familia lui Gu este compusă din specialiști ai armatei americane etc.) dar și a unuia ușor conspiraționist… pentru că cititorul este bombardat de acțiunea a tot felul de “grupări” și indivizi dubioși (familia, fosta nevastă, colegii, serviciile secrete, armata, “omul rău” și o presupusă inteligență artificială); tehnologia care oferă oricui posibilitatea de a deveni un mic detectiv și astfel toată lumea spionează pe toată lumea, la care se adaugă multe piste false pe care autorul le răspândește la tot pasul… Toate acestea te fac să crezi că în spatele acțiunii se află un plan sofisticat, minuțios organizat a cărui cheie, vrei nu vrei, începi să o cauți…

Dintre toate variantele propuse de genul Science-Fiction, în ceea ce privește nașterea sau “forma” pe care o ia o singularitate tehnologică (a se citi/viziona în acest sens: Golem XIV, Transcendence, Tet din Oblivion, IA din seria Terminator, Deus Ex Machina din Matrix etc.) – adică a unei forme de inteligență artificială (IA), Vinge alege să-i dea naștere, de această dată, ca o entitate infantilă, curioasă, băgăreață, îngâmfată dar în esență bine intenționată, care se prezintă sub diverse forme oportuniste din care cea preferată este cea a unui iepure alb ușor enervant, care mie unul îmi amintește de Bugs Bunny. Mai mult decât atât, această IA este ușor de anihilat prin eliminarea unor banale certificări… Per ansamblu IA nu depășește inteligența și preocupările unui adolescent supradotat, de unde și dezamăgirea mea personală.
Poate autorul a vrut sa iasă din canoanele IA-urilor până acum imaginate, însă eu cred că putem vorbi de o IA numai dacă aceasta va reuși măcar să egaleze inteligență umană, adică super-human (se comportă mai bine decât majoritatea oamenilor) în clasificarea Turing… Însă dată fiind puterea de calcul a mașinilor actuale și a celor prezentate în carte precum și extinderea internetului în locuri în care acum ni se par de domeniul viitorului, în momentul în care va apărea o IA sunt convins că va fi superioară omului (strong super-human), iar asta va însemna schimbarea noastră profundă ca specie. Dincolo de asta, vorbim filozofie…

Concluzii:

  • Merită citită cartea? (De ce?)

Da. Este o foarte bună proiecție asupra modului în care va evolua tehnologia actuală. Iar partea umană – povestea lui Robert Gu – este chiar bună. Dacă ai răbdare să dai la o parte toate pistele false și detaliile legate de decor găsești un personaj cel puțin interesant, care merită explorat.

  • Când?

Luându-mă după acțiunea alerta și puhoiul de informații hi-tech recomand lectura de dimineață, imediat după cafea. De asemenea, ar fi de preferat ca lecturarea acestei cărți să fie realizată numai după ce în prealabil cititorul s-a familiarizat puțin cu un calculator, cu un smartphone și cu ce se mai întâmplă pe internet la ora actuală, altfel multe detalii interesante vor fi trecute cu vederea.

  • Cum?

Neapărat folosind un gadget. Influențat poate de lumea descrisă în La capătul curcubeului, am încercat cumva sa mă apropii de ce oferă acest roman, renunțând la cititul clasic în favoarea unei metode… hai să-i spun “altfel”, căci eu bănuiesc ca ea va fi doar o etapa intermediară către ceva mult mai complex.

Mai întâi am cumpărat cartea în format EPUB direct de la editură, apoi m-am folosit de @Voice Aloud Reader – o aplicație pentru Android care îți citește orice text (pentru limba română am folosit vocea lui Carmen de la Ivona, aceasta fiind cea mai bună în momentul de față din ceea ce are piața de oferit).
Deși mi-a luat ceva timp până ce am reușit să reglez software-ul cu parametri care să permită o lectură cât mai apropiată de realitate, în final mi-am dat seama că abilitățile mele în materie de citit (ascultat) s-au îmbunătățit considerabil în ceea ce privește viteza de parcurgere a unei cărți și/sau cantitatea parcursă (eu fiind de fel un cititor-melc). Asta se datorează atât faptului că e mai ușor să asculți decât să citești, dar și a libertății de a citi (asculta) în timp ce faci treburi care presupun un oarecare automatism cum ar fi curățenia, mersul cu RATB-ul, plimbatul câinelui ș.a.m.d.

Bănuiesc că ideal ar fi un audiobook (adică o carte citită de un actor, vreun crainic de radio sau orice om cu o dicție excelentă), însă astfel de cărți, în momentul de față sunt rare, așa că alternativa tehnologică e să pui un robot cu voce umană să citească și atunci poate fi accesat orice text. Evident nu vorbim de un produs perfect. Mai sunt cuvinte pocite sau fraze care nu pot fi înțelese din prima, dar asta nu te poate opri să arunci și o privire asupra textului care rulează în paralel pe ecranul telefonului/tabletei. Însă nu asta e cea mai mare problemă… Ci, am observat eu că la acest gen de îngurgitare informațională și nu numai, e mai ușor să ignori ceea ce auzi decât ceea ce vezi (citești) și riști să te cam fure peisajul. Trebuie să recunosc că pentru o astfel de abordare iți trebuie puțin antrenament în ce privește capacitatea de concentrare (pentru unii o treabă Zen)… Dar, bănuiesc că până la urmă e o chestiune legată de obișnuință, iar persoanele cu atenție distributivă (multitasking) vor putea ușor să se folosească de acest gen de tehnologie.

Aștept cu nerăbdare și o aplicație care să recunoască automat personajele într-un text și să citească textul (tot automat) pe voci distincte ca și cum ar fi o piesă de teatru radiofonic.

  • Unde?

Pentru un efect intens garantat, această carte ar trebui citită undeva în provincie, în vreun cătun uitat de lume unde electricitatea este un lux.