Nina Documentare Munteanu (N.M.) a avut curajul să scrie despre cum e, sau ce ar trebui să faci pentru a scrie creativ ficțiune. Fiind de origine română, om de știință și iubitoare de SF, personal m-am regăsit în cartea sa, de multe ori având senzația stranie că autoarea mi se adresează direct… Această senzație este unul din semnele ce prevestesc o carte bună sau utilă mie și a cărui gen îmi place să-l definesc prin “cartea asta îmi spune exact ceea ce vreau eu să aud“. În rest… un manual care explică “regulile jocului”, necesar a fi cunoscute de către orice începător în ale ficțiunii și pe care dacă ți le însușești, nu ai decât de câștigat.

Am dat peste cartea Ninei Munteanu pornind de la îndemnul dat de Catalin Badea-Gheracostea într-una din întâlnirile lunare ale Societății Române de Science Fiction și Fantasy (SRSFF). Criticul declara că una din modalitățile prin care poți scurta timpul de experimentare personală dintre “vreau să scriu” și “scriu bine” sau altfel spus regăsirea stilului personal sau a acelui echilibru care îți definește scriitura, este participarea la ateliere de scriere creativă.

M-am documentat, am ascultat păreri pro (multe) și contra (una) legate de atelierele de scriere creativă de pe meleagurile noastre, mi-am făcut niște calcule de timp și buget disponibil pentru astfel de activități, am tras linie și am terminat prin a căuta pe Google o carte în limba română care să aibă cât de cât legătură cu subiectul. Contrastul numeric dintre cele două categorii este ușor supărător. Atelierele sunt cu sutele, cărți doar 4 și toate din aceeași sursă – Editura Paralela 45. Dintre acestea, doar două se adresează scriitorului de ficțiune:

 

Revenind la cartea pe care am ales-o până la urmă drept ghid inițiatic, trasez mai jos câteva idei cu care am rămas după lecturare:

  • fiecare poveste începe cu o promisiune pe care autorul o face cititorului;
  • nu scrie din auzite ci din trăite…;
  • Călătoria eroului nu este altceva decât un manual al vieții, un set complet de instrucțiuni în arta de a fi om” (Vogler);
  • titlul poate decide dacă o carte va fi citită sau nu;
  • începutul ar trebui să reflecte întreaga carte;
  • intriga dramatizează personajul;
  • dacă te ajută, ține un “dosar” al lucrării tale, în care să-ți aduni ideile și datele nefiltrate și umple-ți hainele cu carnețele pe care să scrii ideile care te pot lovi între raftul cu legume și cel al produselor de carne al unui magazin, pe stradă sau alte locuri cotidiene;
  • aratăîn loc de a spune;
  • mai puțin înseamnă mai mult;
  • citește-ți textele cu voce tare;
  • folosește verbe puternice;
  • fără loc nu există poveste. Locul este destin;
  • există simțuri pe care cinematografia nu le poate reproduce;
  • Un drabble are exact 100 de cuvinte, un roman peste 40.000;
  • Dune a fost refuzat înainte de publicare de 25 de ori;
  • privește publicarea unei cărți ca pe o afacere. Dacă nu merge din prima keep going!…;
  • Tot ceea ce trăiești și observi reprezintă documentare. Este ceea ce se numește documentare indirectă. Se mai numește și viață”;
  • pune pasiune în tot ceea ce faci. Bucură-te de călătorie;
  • trebuie să o caut pe N.M. la barul vreunei convenții literare să-mi povestească mai multe… (asta când o ajunge și prin România).
  • și altele, pe care vă recomand să să le descoperiți cumpărând și citind cartea.

Kafka spunea, “Niciodată nu gândesc ceea ce ar trebui să gândesc, nu spun ceea ce gândesc și nu scriu ceea ce spun și tot așa, până în adâncurile beznei“. Recunosc, că nu am citit nici o lucrare de ficțiune scrisă de Nina Munteanu și m-am simțit mai în siguranță procedând așa pentru că știu că una e stilul scriitoricesc al unei persoane și alta este darul său pedagogic. Cine nu face această diferență riscă să fie dezamăgit de modul de “predare” al scriitorilor preferați, care adesea nu corespunde cu viziunea creată ca urmare a parcurgerii lucrărilor sale. Acum că am depășit etapa citirii acestui manual (care nu este despre cum scrie N.M. ci despre cum se scrie creativ în general, fiind un manual în adevăratul sens al cuvântului și nu o litanie subiectivă), nu mă oprește nimic în a studia mai departe modul în care autoarea a pus în practică, în propriile lucrări de ficțiune, ideile manualului.