Rendezvous with Rama – NYU 2001

Rendez-vous cu Rama a fost pentru mine o surpriză plăcută. Auzisem câte ceva despre această carte, de la cei cu mai multă experiență decât mine și la un moment dat am simțit că i-a venit rândul. Indiferent ce mi se mai propunea să citesc, eu vroiam Rama. Rama. Rama.

Nu cu mult timp înainte citisem de același autor Sfârșitul Copilăriei iar Odiseea spatială 2001 îmi era cunoscută atât prin filmul lui Stanlei Kubrik, văzut în copilărie cât și prin discuțiile furtunoase purtate la Clubul de Lectura Nemira din iulie 2013, unde fusese cap de afiș. Știam deci, de la bun început că dacă mă las pe mâna lui Clarke, nu risc să fiu dezamăgit. Mai mult decât atât, în cazul lui Rama, era și coperta cărții de curând reeditată la Nemira, care avea pe ea un cilindru albastru-cenușiu. Întunecime lui mi se părea misterioasă și mă atrăgea în apele învolburate ale gândurilor mele subconștiente precum o sirenă din poveștile vechi cu marinari. Poate de asta am și propus-o fără să stau prea mult pe gânduri la Clubul de Lectură Nemira din iunie a.c., iar după votul democratic online, marea majoritate a căzut de acord că Rendez-vous cu Rama trebuia și avea să fie a treia carte de Clarke, dezbătută în cadrul clubului.

M-am grăbit să cumpăr cartea cu coperta cea interesantă, dar nu știu dacă am deschis-o mai mult de două ori, pentru o frunzăreală și atât. Acest lucru s-a întâmplat pentru că în aceeași perioadă m-am hotărât să fac un salt evolutiv major în materie de tehnici de lecturare cumpărându-mi un e-book reader și am decis ca Rendez-vous cu Rama să fie prima mea carte citită în format electronic. După terminarea cărții, am rămas cu o dilemă. Cum am afirmat și cu alte ocazii, eu cred despre mine ca sunt un cititor-melc, însă de data asta cele 264 de pagini (171 în format EPUB), le-am parcurs foarte rapid și nu știu cum să împart meritul unei asemenea performanțe… A fost povestea primului contact al omenirii cu civilizația Rama, care m-a motivat; a fost stilul clar și ușor de parcurs al lui Clarke; a fost e-book reader-ul de vină, sau câte puțin din fiecare?… În timp, o să mă lămuresc….

Revenind la surpriza plăcută provocată de Rama… Ea a apărut în momentul lecturării și consta în faptul că, deși mă apropiam de finalul volumului, știam în sinea mea că rezolvarea intrigii nu avea să se rezolve în cele câteva pagini care îmi mai rămâneau, decât într-o maniera bruscă și total neașteptată (ceea ce nu era cazul pentru că aflasem între timp că Rendez-vous cu Rama face parte dintr-o serie), ori printr-o continuare, care făcea ca Rendez-vous cu Rama să fie de fapt o introducere într-o poveste cu mult mai mare… Și cum citeam și mă tot gândeam la asta, mi-am dat seama că nu sunt deloc dezamăgit de faptul că finalul lui Rendez-vous cu Rama ar putea fi unul deschis. Cartea mă prinsese în vraja sirenoidă… o găseam genială și nu-mi doream altceva decât să o termin mai repede ca să fac pasul către următorul volum din serie. În sfârșit, după mult timp, apăruse la orizont o serie pe care doream să o lecturez, nu neapărat cap-coadă ci până întra-colo unde nu mă v-a trăzni plictiseala. Și asta pentru mine e lucru mare, credeți-mă!…

Romanul a fost scris în 1972 de Arthur C. Clarke, în deplină maturitate literară. Imaginați-vă la vremea respectivă ipostaza cititorului care după terminarea cărții, nu știa dacă va mai exista vreodată o continuare… Eu unul mi-aș fi dorit una și n-aș fi fost singurul… Fără o continuare Randez-vous cu Rama ar putea părea pentru unii incomplet – un cârlig literar care te agață și te lasă într-o așteptare ușor chinuitoare. Din acest motiv, cred că volumul de față a fost o modalitate prin care, conștient sau nu, Clarke și-a testat abilitățile scriitoricești – performanța pe tema primului contact, a lansat ideea pe piață și cam atât…. Ca multe alte cărți întinse pe mai multe volume, Randez-vous cu Rama nu a fost gândită de la bun început ca o saga, deși mie personal mi se pare că se încadrează perfect pentru început de saga, datorita numărului mare necunoscute cu care rămâne cititorul la finalul lecturii. Cine erau Ramanii?… Încotro se îndreptau ei?… De ce nava prinsese viață în apropiere soarelui?… De ce nu ne-au băgat în seamă?… De ce cosmonauții erau sterilizați?… Cea de-a Cincea Biserică a lui Cristos Cosmonautul?!…

Ideea unei continuare a fost însă exploatată de abia după 17 ani, timp în care calitatea romanului a fost recunoscută prin o mulțime de aprecieri și premii primite (Nebula – 1973, Hugo – 1974, Locus – 1974, Seiun – 1980 toate pentru “Cel mai bun roman…” și altele). Continuarea a fost realizată în colaborare cu Gentry Lee și a constat în trei volume, ideea pornind de la ultima propoziție a romanului “Ramanii fac totul în triplet” G. Lee a continuat Universul Rama cu încă doua volume scrise de unul singur.

  • Rendez-vous cu Rama (1972) – Arthur C. Clarke
  • Rama II (1989) – Arthur C. Clarke și Gentry Lee
  • Grădina din Rama (1991) – Arthur C. Clarke și Gentry Lee
  • Război pe Rama (1993) – Arthur C. Clarke și Gentry Lee
  • Bright Messengers (1995) – Gentry Lee
  • Double Full Moon Night (1999) – Gentry Lee

Pe scurt, Rendez-vous cu Rama este povestea omenirii care primește un musafir din spațiu, o nava-cilindru cu dimensiuni colosale (50 km lungime) construită de o civilizație necunoscută numita ramani după zeul hindus Rama. Alegerea numelui se datorează, după cum explica autorul, agențiilor astronomice terestre care obișnuind să numească corpurile cerești după zeii antichității au trecut la cei ai altor civilizații după ce ii terminaseră pe cei din Panteonul Greciei și Romei Antice. Mai multe nu va spun pentru a nu strica farmecul lecturării propriu-zise, dar sper sa va stârnesc puțin curiozitatea cu imaginea de mai jos, care după părerea mea e cea mai bună reprezentare a interiorului lui Rama din câte mi-a fost dat să vad cautând pe net.

5815_LFS_Astronaut_MainImage1_2000px1-965x643Interiorul lui Rama (concep CGI)

Meditând la motivele pentru care îmi plac mie scrierile lui Arthur C. Clarke în general și asta în particular, aș enumera următoarele:

  1. scriitorul își ordonează cărțile în capitole mici, ușor de urmărit. In Rendez-vous cu Rama le-a dat și câte un titlu sugestiv care surprinde esența capitolului. Dacă ești un cititor precum sunt eu care profită de puțină lectură, prin mijloacele de transport în comun și cuantifică cantitatea de citit în funcție de lungimea unei stații de autobuz, tramvai sau metrou, vei găsi fragmentarea lui Clarke numai bună pentru acest tip de fast-lecturare.
  2. personajul principal al romanelor sale este umanitatea, întrucât Arthur C. Clarke gândește macro, la nivel de specie și nu la cel de grup sau inid. Din acest motiv a fost criticat uneori că nu-și caracterizează foarte bine personajele umane. Colaborarea ulterioară cu Lee îl ajută să depășească acest impediment, însă cum nu poți să mulțumești pe toată lumea, fani înverșunați ai lui Rendez-vous cu Rama consideră despre celelalte cărți din serie, că au fost lungite artificial.
  3. În ciuda micilor asincronii tehnologice întâlnite pe ici și colo (de exemplu, cosmonauți care citesc rapoarte sub formă printată), per ansamblu universul Rama și altele scrise de Clarke sunt credibile și reflecta un om cu o imaginație genială, a-tot-cuprinzătoare, care a trăit în perioada boom-ului explorărilor spațiale din anii 50-70.

La final, câteva idei desprinse în urma discuțiilor efectuate pe marginea acestei cărți la Clubul de Lectura Nemira din iunie 2014 (altele decât cele prezentate mai sus):

  • în roman s-a pus în discuție caracterul etic al deranjării / distrugerii erselor structuri ramane pentru a da gir curiozității umane. Comandantul navei umane William Tsien Bill Norton, pe care eu unul l-am îndrăgit, cred că e cel mai bine conturat dintre personajele romanului, el reflectând imaginea exploratorului responsabil.
  • Clarke face apel la memoria colectivă când o compară intrarea în Rama cu primi pași făcuți în mormântul lui Tutankamon de H. Carter în 1922.
  • Umanitatea rămâne oarecum indignată în fața faptului ca Rama călătorește atâția ani lumină și nici măcar nu reacționează la prezenta sa, povestea putând fi văzută prin similitudine cu un călător însetat, care zărește de la distanță un ochi de apă potabilă. În apropiere, dă peste câteva furnici care se războiesc din motive știute numai de ele. Indiferent la existența și drama trăită de furnici, călătorul își umple plosca cu apă și pleacă mai departe. Călătorul este Rama, furnicile sunt oamenii iar ochiul de apa – soarele din care nava ramană se alimentează pentru a-și continua călătoria.
  • Rama a mai fost comparată și cu o mașină nou-nouță, proaspăt vopsită, curată, fără pic de praf în ea, care a scăpată de pe banda rulantă direct în cosmos sau cu o sămânță care ar fi putut încolți într-un mediu propice, cum ar fi proximitatea unei stele de un anumit tip.
  • În carte se observă spiritul pedagogic al inginerul Arthur C. Clarke, acesta fiind un cunoscut promotor al explorărilor spațiale și ale științei în general.
  • Structura lui Rama a fost comparată și cu Cytadela din Master Effect și a fost încadrată în seria de nave sau lumi închise, controlate total, de forma geometrică elementară din culturomul SF, la categoria cilindru. Prin compație mai există sfera Steaua Mortii din Războiul stelelor, cubul Nava Borgilor din Star Treck, piramida Navele Goa’uld din Stargate și altele…
  • Rama rămâne un mister de la începutul și până la sfârșit, iar structura acestuia poate fi concentrată în acele câteva secunde de lumină care dezvăluie primilor vizitatori umani, interiorul unei lumi total necunoscută, așa cum sunt ele redate și în filmul de mai jos.

Foto: Jim Burns